Se incarca
editorial

Confruntarea

Pentru noi, cei ce suntem angajați într-un război spiritual, este important să înțelegem că pe măsură ce căutăm ungerea prin care să-l biruim pe vrăjmaș, nu putem învăța lecții mai valorease ca acelea desprinse din confruntarea lui Isus Hristos cu diavolul în pustie. Înțelegând confruntarea lui Isus din pustie, împuternicirea pe care o căutăm, nu vine întotdeuna pe fondul unei stări de confort, ci de confruntare crucială. Isus Și-a întemeiat Împărăția prin cuvântul scris! În timp ce trebuia să-i reziste vrăjmașului, Isus a decretat Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate supremă în viața Sa. În timpul strădaniilor noastre de a-l birui pe vrăjmaș, haideți să ne amintim că autoritatea noastră supremă stă în „Cuvântul scris”!

Verset biblic: Matei 4:1-4 – ”Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.””

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/mana-profetica/3353-mana-profetica-confruntarea#ixzz3Ficw5rNt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari