Se incarca
editorial

Relatia noului legamant

Vechiul Testament vorbește despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul pe care și l-a ales, Israel.

În Noul Testament aflăm despre un nou legământ, făcut de Dumnezeu prin Fiul său, Isus Hristos, cu oricine dorește să îl accepte, indiferent de rasă, naționalitate, vârstă, sex, sau trecut. Poziția lui Isus Hristos ca mijlocitor al noului legământ se bazează pe moartea Sa pe cruce și sângele vărsat în beneficiul nostru, al tuturor celor care acceptă jertfa Sa. legamant

 

Inaintea răstignirii Sale, Isus a stat la masă cu ucenicii și le-a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22:20b).

„Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune” (Evei 8:6).

Noul legământ a apărut prin moartea lui Isus Hristos și înseamnă că putem merge direct la Dumnezeu prin Hristos.

Iertarea păcatelor există numai prin noul legământ. Este scris în Biblie: Evrei 9:14-15: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați, să capete veșnica moștenire, care le-a fost făgăduită.”

Dar iata legamantul , pe care-l voi face …  Voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8:10).

“Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor” (Evrei 8:12).
Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/viata-spirituala/bazele-crestinismului/1946-relatia-noului-legamant#ixzz3Jytn43mx

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari