Se incarca
incurajari

Unde sa privim cand apare indoiala

Noe a trăit într-o generație care scăpase de sub control. Violența și uciderea creșteau galopant  și stricăciuni de nedescris se răspândiseră peste tot.

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut” (Geneza 6:5-7).

Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Voi distruge orice făptură vie, dar te voi scăpa pe tine și pe familia ta. Vreau să construiești o arcă, Noe, și să aduni în ea toate speciile de animale, în pereche. În timp ce tu te vei ocupa cu construirea acesteia, Eu voi arăta milă locuitorilor pământului pentru o perioadă și apoi voi trimite o ploaie care nu se va opri timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. O mare inundație va distruge orice are viață de pe fața pământului.” Apoi Dumnezeu i-a dat lui Noe dimensiunile arcei – lungimea, lățimea și adâncimea ei – în detaliu (vezi Geneza 6:11-22).

Noe a primit sarcina de a construi o arcă enormă în timp ce trăia într-o lume violentă și periculoasă. El a trebuit să accepte totul prin credință, fără călăuziri suplimentare timp de mai mulți ani. Sunt sigur că a fost batjocorit și amenințat pe măsură ce lucra cu încredere, totuși el a continuat să construiască și să creadă, în timp ce lumea din jurul lui dansa, petrecea și se afunda tot mai mult în senzualitate.

Dumnezeu a spus acestui om: „Te rog să mă asculți și dacă începi să te îndoiești, trebuie să ai încredere în ceea ce ți-am spus” Totul părea a fi atât de ilogic și nerezonabil încât Noe trebuie să se fi descurajat uneori și să se fi .întrebat dacă chiar ceea ce făcea era pentru că Dumnezeu îi spusese astfel.

Ai simțit vreodată că Dumnezeu îți vorbea dar apoi s-a lăsat tăcerea? Nu mai este nicio direcție, niciun semn din cer? Fii incurajat! Noe a rămas credincios și, datorită supunerii sale, este enumerat ca fiind biruitor între eroii credinței, devenind „moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă” (Evrei 11:7).

În timpul tău de necaz, agață-te de speranța că, la fel ca și marii eroi ai credinței enumerați în cartea Evrei, biruința este a ta, în Hristos.

© 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Sursa: https://alfaomega.tv/devotional/9870-devotional-unde-sa-privim-cand-apare-indoiala#ixzz5ZfIblDOo
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandari