Se incarca
incurajari

Progresie

Îl aud pe Domnul spunând că ne aflăm într-un sezon al accelerării și înaintării și, ca urmare, trebuie să fim atenți ce accelerăm și spre ce ne mișcăm. Psalmul 1:1 ne vorbește despre „a se duce la sfatul…”. Rădăcina cuvântului în ebraică este „a umbla cu”, „a discuta cu”, „a se purta”; așadar avertismentul este de a nu te comporta ca cei răi, a nu discuta cu ei și a nu merge la pas cu ei. Apoi, în versetul 1b, este folosit cuvântul „a se opri”. Cuvântul în ebraică înseamnă „a zăbovi”, „a locui”, ”a fi îndeletnicit”. Poți urmări progresia? Versetul 1c continuă cu „a nu te așeza pe scaunul celor batjocoritori”. Acest cuvânt grecesc este același ca cel folosit în Psalmul 22:3, cu înțelesul de „a locui”, unde Biblia spune că Dumnezeu va locui în mijlocul laudelor lui Israel! Literalmente înseamnă „a se stabili”, „a se lega”. Haideți să ne întrebăm astăzi în timp ce ne rugăm: „Spre ce înaintez eu?” „Care sunt tovărășiile mele?” Ce efect au tovărășiile mele asupra comportamentului meu?

Dumnezeule Tată, mă rog pentru fiecare persoană, care citește acest mesaj, să locuiască în prezența Ta, să aleagă în continuare să umble cu Tine, astfel încât Tu să locuiești în mijlocul laudelor lor și slava ta să se cunoască pe tot pământul. Fie ca națiunile să-și găsească astăzi plăcerea în Tine!

Verset biblic: Psalmul 1:1-3 – „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.”

© Ruach Ministries

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/mana-profetica/3179-mana-profetica-progresie#ixzz3gn0oSTOv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari