Se incarca
incurajari

Rosteste o binecuvantare

Aud cum Duhul Domnului ne reamintește să-i slujim pe slujitorii Lui, adevărații proroci ai lui Dumnezeu. Cel mai adesea, atunci când vorbești împotriva slujitorului lui Dumnezeu, în special când e vorba de un proroc, riști să stârnești mânia lui Dumnezeu și să atragi nenorocirea în viața ta. Simt în duhul meu că sunt anumite persoane care-i critică adesea pe adevărații proroci ai lui Dumnezeu, fără vreo dovadă sau fără să aibă discernământ. Maria s-a umplut de lepră, după ce l-a vorbit de rău pe Moise, și împreună cu Aaron au pus la îndoială și au subminat abilitatea lui Moise de a auzi ce îi spune Dumnezeu. În momentul în care începi să-i binecuvântezi pe slujitorii lui Dumnezeu, progresul și înaintarea vor deveni prietenii tăi cei mai buni.

Verset biblic: – „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” (2 Cronici 20:20); „Și a zis: “Ascultați bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Și a plecat. Norul s-a depărtat de pe Cort. Și iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; și iată că ea avea lepră.” (Numeri 12:6-10)

© Ruach Ministries

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/devotional/4647-mana-profetica-rosteste-o-binecuvantare#ixzz3mRlIJAyl

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari