Se incarca
incurajari

Nu ezita

Ce se întâmplă atunci când eziți să faci ceea ce Dumnezeu ți-a spus să faci. Adversarul tău va fi în avantaj. Dacă dorești să trăiești prin credință, ezitarea este unul dintre cele mai dăunătoare obiceiuri pe care le poți avea. Și aceasta datorită faptului că ești șovăielnic. Biblia spune despre un astfel de om că „seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo… este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale”(Iacov 1:6-8), și anume, în ce privește ceea ce crede, simte și decide.

Dacă ești șovăielnic, deciziile pe care le iei sunt împărțite. Încerci să trăiești prin credință, dar, în același timp, îți protejezi și teama. Faci afirmații ale credinței de genul: „Cred că Dumnezeu mă va vindeca.” Ca mai apoi, teama din tine să îți șoptească: „Nu vei fi vindecat:” Ia o decizie fermă, aceea de a te încrede și acționa în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Când vine îndoiala în mintea ta, scoate-o afară cât poți de repede.

4400-not sure_edited.630w.tn

Verset biblic: Iacov 1:1-8 – „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate! Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

© Ruach Ministries

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/devotional/5138-mana-profetica-nu-ezita-2#ixzz40PQdMRpw
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari