Se incarca
incurajari

Intra in odihna Lui

Nu ți-am spus că e vremea să intri în odihna Mea? Nu este oare acesta sezonul în care să te odihnești de lucrările tale? Promisiunea intrării în odihna Lui este valabilă și astăzi, este pentru mine și pentru tine. Totuși, există două condiții de îndeplinit pentru a intra în odihna Lui. În Evrei 4:2 ni se explică de ce israeliții nu au putut să intre în odihna lui Dumnezeu. (1) Datorită necredinței lor, și (2) nu erau în unitate cu cei care aveau credință. Odihna Lui se află în împlinirea promisiunilor Sale.

Sunt promisiuni pe care nu le-ai moștenit încă, din cauză că nu ai fost de acord cu condițiile impuse? Să ne rugăm: Tată, mărturisesc astăzi că sunt domenii în viața mea pe care nu Ți le-am predat în totalitate și tocmai acelea sunt domeniile în care am nevoie de odihna Ta. Rostesc promisiunile Tale prin credință și mă unesc cu aceia care umblă prin credință și în ascultare. Amin

Verset biblic: Evrei 4:1-2 AMP – „Să luăm, dar, bine seama [nu cumva să punem la îndoială], că atâta vreme cât rămâne [astăzi] în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună [Evanghelia lui Dumnezeu] ca şi lor [israeliții din vechime care au primit vestea bună a eliberării lor din robie]; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă (încrederea cu toată ființa în Dumnezeu, în puterea, înțelepciunea și bunătatea Lui) la cei [Iosua și Caleb] ce l-au auzit.”

© Ruach Ministries

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/devotional/5633-mana-profetica-intra-in-odihna-lui-2#ixzz4AmeazINi
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandari